O Franciză de Succes, un Business de Succes
Pe 12 iunie orașul Botoșani a avut onoarea să găzduiască un eveniment cocktail select: deschiderea oficială a noii francize Sophia, specializată în perdele și draperii pe comandă, situată pe strada Victoriei, nr. 6, la parter. Evenimentul a atras atenția întregii comunități, fiind marcat de prezența oamenilor de seamă ai orașului și a presei și televiziunii locale.
Cu acest prilej, Sophia Botoșani s-a alăturat oficial rețelei de 30 de francize din România și o franciză în Miami, Statele Unite ale Americii. Lansarea a fost orchestrată de Andreea Scripcariu, proprietarul și managerul francizei din Botoșani, o tânără antreprenoare de 25 de ani, ce a acumulat deja experiență în mediul de business conducând cu succes o agenție de marketing. Cucerită de conceptul showroomurilor Sophia și de exclusivitatea produselor și serviciilor oferite, Andreea are convingerea că botoșănenii vor aprecia perdelele și draperiile realizate pe comandă în atelierele proprii de creație.
Invitați de Elită și Discursuri de Impact
Deschiderea oficială a fost însoțită de discursurile organizatorilor: Andreea Scripcariu, proprietarul și managerul francizei Sophia din Botoșani, deputatul Costel Șoptică, partener de business și de viață, Anamaria Ștefan Georgescu, fondatorul brandului Sophia și Manager General, și Cristina Voncu, Director Marketing.
„Este un brand cu peste 20 de ani de experiență în domeniul designului interior al draperiilor și perdelelor sofisticate. Sunt convinsă că și botoșănenii sunt cei care își doresc astfel de perdele și draperii de la brandul Sophia, pentru că într-adevăr au fost interesați de produsele noastre încă dinainte de deschidere. Așadar, aș vrea să le transmit tuturor un mesaj, să le spun că franciza Sophia s-a deschis în Botoșani!”, Andreea Scripcariu, proprietar și manager franciză Sophia Botoșani.
Printre invitații de seamă s-au numărat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei ce și-a exprimat bucuria deschiderii noului magazin în comunitatea sa, sub un brand cu acoperire internațională, dar și cei mai de succes antreprenori ai orașului. Prezența presei și a televiziunii a asigurat că deschiderea noului showroom a fost pe buzele tuturor.
Cum îi Bucurăm pe Botoșăneni?
Brandul Sophia este specializat în perdele și draperii pe comandă, adresate atât segmentului rezidențial, cât și celui HoReCa – cu o multitudine de colecții potrivite acestui domeniu – Fire Retardant, Blackout și Dimout. Produsele sunt realizate cu atenție în atelierele proprii de creație, asigurând calitatea și un design deosebit. Sophia Botoșani și-a format o echipă de designeri, consilieri și montatori specializați în decorarea ferestrelor, care oferă consiliere gratuită la domiciliu, asigurând măsurători precise și montaj profesionist.
Așadar, noua franciză Sophia din Botoșani este mai mult decât un magazin de perdele și draperii pe comandă. Este un exemplu de business de succes, construit pe principii solide și pasiune pentru design. Cu o rețea de 30 de francize în România și o prezență internațională, Sophia continuă să cucerească inimile iubitorilor de frumos.
Vă așteptăm cu drag în noul showroom Sophia din Botoșani pe strada Victoriei, nr. 6, la parter pentru a descoperi perdelele și draperiile care vor aduce un plus de eleganță casei dumneavoastră. Totodată, Sophia vă pune la dispoziție două ore de consiliere gratuită la domiciliu cu designeri specializați în decorarea ferestrelor, ce constă în alegerea țesăturilor potrivite pentru stilul abordat și efectuarea măsurătorilor.